Dan Moșoiu

Nu mai avem jucători de valoare, nu avem bază de selecţie…Cunoaşteţi lamentările devenite justificări. Se prea poate să fie ceva adevăr şi aici. Dar întreb şi eu: cînd a construit Urziceniul, Dan Petrescu ce bază de selecţie a avut? A adunat cam de peste tot jucători de care alte cluburi nu-şi doreau decît să se descotorosească. Dinamo, de Galamaz. Vasluiul, de Frunză… Luaţi individual, nu spuneau mare lucru, fotbalişti de duzină. Pădureţu, Dinu Todoran, Apostol, Marinescu, Bilaşco. .. [ citeste mai departe ]

Eroare: nu atît poate naţionala României, atît poate selecţionerul. Jucători fără anvergură au încăput pe mîna unui antrenor fără viziune. Un antrenor necopt, şovăielnic, fricos. Un antrenor care, după meci, ne-a vorbit cu aerul unui invitat oarecare la microfon. De parcă nu el ar fi pregătit confruntarea cu Albania. "Am controlat jocul, am avut multe ocazii, nu ştiu". Cum nu ştii, domnule Lucescu? Cine ar trebui să ştie? "Disperarea ne-a împins să ne retragem". Disperarea? Hm, conduceam Albania şi tremurau şorturile pe noi în ultimele minute... [ citeste mai departe ]

Da, e vorba chiar de filozoful de la Păltiniş. Oricît li s-ar părea unora de ciudat (sau poate că nu), Constantin Noica n-a fost străin de sport. Ba, mai mult, în adolescenţă a jucat fotbal, şi nu doar pe maidan. Dovadă rîndurile de mai jos, preluate din “Simple introduceri la bunătatea timpului nostru”, Humanitas, 1992. Textul datează din 1973 cînd filozoful s-a stabilit pentru o vreme la Snagov, proiectînd un ciclu de “30 de lecţii de engleză pentru ospătarii de la Snagov”. [ citeste mai departe ]

Eram copil cînd am fost prima dată pe „Ion Moina”, pe la începutul anilor ’80. Veneam de la 60 de kilometri, patru bărbaţi maturi şi un ţînc înghesuiţi într-o Dacie. Ne porneam de dimineaţă, sperînd să mai găsim bilete. De obicei, nu găseam, le cumpăram de la bişniţari. Stadionul se umplea încă de la meciul echipelor de tineret-rezervă, mai ales dacă la Cluj veneau Steaua, Craiova sau Dinamo. Vuia „potcoava”, treizeci de mii de oameni transpirau unii lîngă alţii pe bănci, ba şi pe treptele de acces. [ citeste mai departe ]

Să ţii cu Olanda, dar să-ţi doreşti ca Spania să cîştige primul ei titlu mondial. Să vibrezi cu Spania, dar să nu concepi că „portocala mecanică” ar putea rata şi cea de-a treia finală de Mondial. Iată nefericita dilemă cu care m-am aşezat în faţa televizorului, iată teribilul paradox din care ştiam că nu voi putea ieşi nici măcar la sfîrşitul meciului. Aş fi strigat la golul oricăreia dintre echipe şi-aş fi suferit împreună cu cealaltă cînd aş fi simţit că îi fuge terenul şi timpul de sub picioare, cupa şi gloria din mîini. [ citeste mai departe ]

Sîmbătă, înaintea amiezii, am avut bucuria să-l ascult la Radio Cluj, vorbind despre Campionatul Mondial, pe profesorul Andrei Marga, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai", într-o emisiune realizată de Florin Pruteanu şi la care au mai fost invitaţi fostul mare arbitru Patriţiu Abrudan şi jurnalistul Ovidiu Blag . [ citeste mai departe ]

Prins pe drumuri, am văzut Argentina - Coreea de Sud într-un mic bar din centrul Clujului. Ce spun eu bar?! O minunată crîşmă proletară, în miniatură. Cinci mese rotunde, din lemn, scorojite, clienţi fideli, de toate vîrstele şi profesiile, fum să-l tai cu cuţitul şi un patron vorbăreţ şi extrem de familiar cu însetaţii care-i treceau pragul. O ultimă enclavă în centrul fiţos al Clujului. La orice oră te-ai fi dus, în locantă atmosfera era încinsă. [ citeste mai departe ]

L-aţi văzut sigur pe Maradona cum se bucură ca un copil la fiecare gol al jucătorilor săi. Împletite la piept, mîinile lui ţîşnesc în sus, de parcă ar vrea să fie mai înalt decît este, ţopăie o clipă pe loc, după care se aruncă în braţele primului colaborator care-i iese în cale. Niciodată nu-şi trăieşte singur bucuria. Iar la finalul meciurilor, pătrunde pe teren şi îşi îmbrăţişează pe rînd jucătorii. Un adevărat ritual. În fond, cred că Argentina este antrenată , pînă acum, de mitul lui Maradona. [ citeste mai departe ]

Ce-a fost Honduras – Chile? Să mă ajute cineva! N-a fost cumva un fel de ţurcă? Un derby în curtea şcolii între clasa a Vl-a A şi a Vl-a B. Am văzut scene ilare, mai ales în prima repriză, cînd jucătorii alergau ca bezmeticii cu toţii acolo unde se afla mingea. Ca la balamuc. Jabulani nu era nicăieri, dispărea, ca la biliard, dar, în căutarea ei, se dădea cu sete la picioare. Sau mi s-a părut? Oricum, cred că de mult n-am mai văzut într-un meci atîtea faulturi de maidan. Parcă în fotbalul european se faultează altfel. [ citeste mai departe ]

Ca să nu existe dubii, vreau să vă spun din start că nu am convingeri politice, că îi desfid pe politicienii de astăzi şi pe cei de ieri. Pur şi simplu, nu mă interesează. Sau mă interesează în măsura în care pot deveni personaje literare. Şi chiar pot, au şi nume predestinate, vezi Boculeste-ne-bugetul-reforma-fara-algoritm. Am lucrat în presa scrisă, prin 1993, cam o lună (mai mult n-am rezistat) în ceea ce se numea Departamentul sau Secţia politică. M-am scîrbit. L-am rugat pe redactorul-şef să mă transfere la Sport. [ citeste mai departe ]