|
BOSNIA – ROMÂNIA 2-1. Dacă demisia e prea mult, cum ar fi “Am greşit”?vezi toate articolele de Mihnea Măruță
27 mar 2011 la 17:05
3 comentarii 429 vizualizari.
|
În cazul lui Răzvan Lucescu, prezumţia de vinovăţie e uşor de formulat: îi titularizează pe unii jucători la presiunea impresarilor şi nici nu e un antrenor bun. Dar prezumţia de nevinovăţie? Oare ea îl ajută?
Să le luăm pe rând. De când a preluat naţionala, el n-a reuşit să găsească nici măcar un mijlocaş care să schimbe în bine jocul de construcţie al echipei, darmite trei sau patru. Mai mult decât atât, a insistat să-i cheme şi să-i folosească pe Deac, Cociş şi Florescu, deşi ei n-au arătat, niciodată, că ar fi de nivel european, iar de numele lor nu se leagă nici o performanţă individuală reuşită la echipele de club sau la reprezentativă.
Primul a “dovedit” cu Bosnia că e incapabil să judece limpede chiar şi faze simple – nu degeaba Schalke îl ţine pe tuşă şi-l va vinde cât de curând. Ceilalţi doi – mari promisiuni pe când jucau la “U” Cluj şi la naţionala de tineret – s-au plafonat la un nivel mediocru şi, pentru că nu sunt mult peste media Ligii noastre, au ales banii în detrimentul “reputaţiei” de a juca la echipe obscure din străinătate.
Faptul că Răzvan Lucescu a continuat să le ofere tricoul primei reprezentative poate fi interpretat – aşa cum spuneam, dacă plecăm de la prezumţia de vinovăţie – ca rezultat al “lobby”-ului făcut de impresari care nu le mai pot asigura transferuri bănoase. Cu alte cuvinte, antrenorul naţionalei ar fi sacrificat compartimentul creativ al echipei de teama “ocultei” din fotbalul românesc, iluzionându-se, probabil, că va reuşi să “inventeze” ceva din foste talente care nu şi-au atins şi nu-şi vor mai atinge niciodată potenţialul.
Lipsa de inspiraţie în a descoperi alternative, teama de a fi schimbat, dar şi faptul că se minte pe sine fac din Răzvan Lucescu un conducător nepotrivit.
Să trecem la varianta a doua: să-i acordăm prezumţia de nevinovăţie. Să presupunem că a avut mână liberă, că el îi apreciază cu adevărat pe cei trei numiţi mai sus şi că-i consideră mai buni decât orice poate oferi Liga 1 pentru posturile lor.
În această situaţie, lucrurile sunt şi mai grave. Există o regulă pe care noi, microbiştii, am auzit-o de sute de ori, de la cei mai mari antrenori ai ţării şi ai lumii, şi care spune că un antrenor trebuie să folosească jucătorii aflaţi în formă, atât fizic, cât şi mental, şi să nu se încăpăţâneze în a înota împotriva curentului: să nu-şi introducă în teren favoriţii doar din speranţa că ei îşi vor reveni miraculos.
Răzvan Lucescu a încălcat-o constant. Ba, cu Bosnia, chiar a sfidat-o. Dacă Florescu a fost dat afară de la o echipă de liga a doua, indiferent din ce ţară, ce-l face apt pentru un meci internaţional cu miză mare? Dacă Deac nu s-a adaptat nicicum într-un campionat bun şi nu a bifat nici o partidă ca titular de luni de zile, cum ar putea să se metamorfozeze într-un colectiv cu care se întâlneşte din trei în trei luni? Dacă Torje e singurul care mai mişcă în linia de mijloc timp de vreo 60 de minute, de ce să-l înlocuieşti cu Cociş, a cărui lipsă de explozie e binecunoscută?
Şi dacă rezultatul a fost o înfrângere şi demisia e prea mult, de ce nu auzim măcar bietele cuvinte “Am greşit”?
Să nu lăsăm la o parte nici “cazul” Mutu. Bine a făcut selecţionerul că şi-a călcat pe mândrie şi l-a convocat. El putea fi o şansă într-un meci “normal”, în care şi noi am fi construit fotbal, nu doar sabotări şi degajări. Dar să fii suspendat de la naţională pentru nesimţire, să stai deoparte mai bine de un an, să fii iertat şi, la momentul partidei, să nu fii cel mai activ, să continui cu aceeaşi atitudine limitat-indolentă, asta e o măsură revelatoare pentru “clasa” lui Mutu.
Meciul de la Zenica a fost printre cele mai ruşinoase din ultimii 40 de ani, de când ne imaginăm – şi, uneori, avem şi confirmări – că am însemna ceva în fotbalul european. Timp de 90 de minute, această naţională a României n-a fost în stare să construiască nici măcar o singură fază normală de atac, cu pase raţionale, care să se finalizeze cu şut la poartă şi în care să nu intervină şansa. Golul lui Marica a beneficiat de două devieri norocoase, iar “marea” acţiune a lui Torje, terminată cu şutul blocat al lui Mutu, a fost o întâmplare în care echipa, ca şi colectiv care se confruntă cu adversarul, n-a avut niciun merit.
Iar când mai citesc că “ne aşteaptă un meci greu” cu Luxemburgul, când liderii Federaţiei transmit, cu alte cuvinte, că nici ei nu pun vreun preţ pe echipa naţională, nu mai am nici o îndoială: totul trebuie ras, de la Mircea Sandu şi Lupescu până la Dumitru Dragomir şi Răzvan Lucescu.
Mai bine o echipă de juniori care să plângă la imn şi care să mănânce gazonul fir cu fir.
SONDAJ sportVOX: Trebuie să mai rămână Răzvan Lucescu la echipa naţională?


Nu exista posturi pentru interogarea facuta!
Nu exista posturi pentru interogarea facuta!
Nu exista posturi pentru interogarea facuta!
Nu exista posturi pentru interogarea facuta!
|
Ovidiu Blag 14 mai la 20:36
|
Sincer, după ce am (ați) văzut duminică deznodămîntul din Anglia, cu Manchester United și [ citeste mai departe ]
|
Constantin Dinu 14 mai la 15:11
|
Spre deosebire de alte ţări din est care au de multa vreme aşa ceva, la noi nu se impune [ citeste mai departe ]
|
Ovidiu Blag 14 mai la 09:00
|
Ieri am trecut prin Piața Păcii din Cluj și mi s-a părut că îl văd pe Dan Anca. Am tresărit, [ citeste mai departe ]
|
Cristian Munteanu 07 mai la 10:58
|
Nimic mai curativ decât punerea la îndoială a noilor şi vechilor valori fotbalistice. E modul [ citeste mai departe ]
|
Alex Buturugeanu 04 mai la 22:41
|
Chelsea Londra a rămas ultima dintre marile echipe engleze cu o arenă învechită. Bătrânul [ citeste mai departe ]
|
Ovidiu Blag 29 apr la 08:17
|
Să pui observatori români la brigăzile străine care oficiază la meciurile din Liga 1 mi se [ citeste mai departe ]
|
Constantin Dinu 27 apr la 13:30
|
Dacă aş fi Cristi Borcea iar echipa mea de suflet m-ar afecta la inimă aş face tot ce-mi stă-n [ citeste mai departe ]
|
Viorel Dobran 23 apr la 09:30
|
Sportul olimpic ne oferă poveşti fabuloase, dar şi dovezi crase de ipocrizie în contrast cu [ citeste mai departe ]
|
Mihai Goţiu 23 apr la 07:42
|
N-am ce face. Prima dată am văzut Realul lui Santillana (despre care aveam să aflu mult mai [ citeste mai departe ]
|
Viorel Dobran 20 apr la 01:04
|
La pauză, echipa şmecherilor din fotbal conduce detaşat echipa procurorilor. Băieţii aflaţi [ citeste mai departe ]
|
Bogdan Popovici 19 apr la 15:10
|
Intre 1958 si 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheata a Romaniei.
TVR. Citat [ citeste mai departe ]
|
Marius Gherghe 12 apr la 18:31
|
Chiajna este liderul Ligii I în 2012. Echipa peticită de Reghecampf cu niște anonimi eșuați în [ citeste mai departe ]
|
Alex Buturugeanu 03 apr la 02:37
|
Să afirmăm că televiziunea a schimbat radical jocul de fotbal nu mai este o noutate. Să ne [ citeste mai departe ]
|
Marius Gherghe 25 mar la 21:58
|
Cu spatele asigurat de Dinu Gheorghe, Răzvan Lucescu a făcut istorie pentru Rapid în Europa și a [ citeste mai departe ]
|
Bogdan Popovici 25 mar la 17:46
|
La pescarie. Acolo vei putea prinde fosfor. Fosforul nu e un peste. E un mineral. [ citeste mai departe ]
|
Alex Buturugeanu 22 mar la 12:44
|
Nemţilor nu le plac excesele, sunt riguroşi, calculaţi şi atenţi. Omoară pasiunea cu graţie [ citeste mai departe ]
|
Mihai Goţiu 22 mar la 10:00
|
De câteva zile, clauza prin care televiziunile care transmit meciurile din campionatul autohton nu [ citeste mai departe ]
|
Adrian Fetecău 21 mar la 14:42
|
Din start vreau sa-i linistesc pe fanii lui Nadal ca nu ma voi referi, cum am facut-o de cateva ori, [ citeste mai departe ]
|
Sergiu Panaite azi la 19:43
|
Primul compromis recent a fost facut de Mircea Sandu. Sa ii inviti la tine "in casa" pe toti [ citeste mai departe ]
|
Marius Gherghe 14 mar la 21:46
|
Mircea Sandu a apărut în fața presei avându-l în dreapta sa pe Gheorghe Mustață, arestat în [ citeste mai departe ]
|
Bogdan Popovici 13 mar la 14:04
|
Intra un tip.
(Este doar o fictiune, dar cu multe confirmari de autenticitate, in presa din [ citeste mai departe ]
|
Bogdan Popovici 06 mar la 11:19
|
Citesc declaratiile domnului Dumitru Dragomir.
Imi vine tot mai greu sa mai citesc, tot asa cum [ citeste mai departe ]
|
Mihai Goţiu 06 mar la 03:55
|
Absolut genial banerul afișat de suporterii dinamoviști la meciul dintre echipa lor favorită cu [ citeste mai departe ]
|
Adrian Fetecău 05 mar la 19:09
|
Scriu aceste randuri la o masuta din complexul de tenis "OCC" din celebrul oras marocan Casablanca. [ citeste mai departe ]
|
Alex Buturugeanu 05 mar la 16:35
|
Am vorbit de atâtea ori despre influenţa banilor în fenomenul sportiv încât un articol pe [ citeste mai departe ]
|
Ovidiu Blag 05 mar la 07:55
|
Eu chiar nu înțeleg acum, după ce știm că Mutu a consumat cocaină, frenezia cu care sîntem [ citeste mai departe ]
|
Mihai Goţiu 04 mar la 13:55
|
”Bannerul nu era aprobat de organizator, conform normelor UEFA şi FRF”. Ei, uite, explicația [ citeste mai departe ]
|
Alex Buturugeanu 03 mar la 13:52
|
Luton Town joacă de trei ani în Conference National, liga a cincea engleză chiar dacă istoria de [ citeste mai departe ]
|
Ovidiu Blag 02 mar la 07:31
|
Cică după meciul cu Uruguay alde Bourceanu și compania nu au dorit să vorbească cu presa. [ citeste mai departe ]
|
Mihai Goţiu 24 feb la 12:41
|
”Chemaţi organele să-mi pună cătuşele, să mă lege, dar să ştiţi că o să daţi [ citeste mai departe ]
| 1A doua parte ceauşescu a fost fan steaua inca din anul 1950. El şi-a dat seama ulterior ce uriaş potenţial în manipularea populaţiei o au microbiştii înrăiţi ai unei echipe de fotbal, încă de pe vremea... | ||
| 2Prima parte Domnu’ Dinu, nu chiar în miniatură! (precum o să vezi mai încolo în partea a doua.). Condescendenţa dumitale faţă de “greşelile” membrilor “familiei personale”, mă face să cred că sunteţi... | ||
| 3Shumi este favoritul meu. Adevarat ca au trecut anii peste el si ca a facut o greseala mare..... s-a retras cand era la apogeu si a facut bine dar a revenit si aici a gresit.... trebuia sa isi dea seama... | ||
| 4aveti dreptate;in fotbalul ROMANESC nu exista altii decat cei mai mari hoti si excroci.Persoanele cinstite si corecte sunt aruncate la gunoi;RUSINE.Cine-i borcea?becali?cum au avut legaturi cu fotbalul?mafia... | ||
| 5Eu m-am prins de mai multa vreme ca Borcea e capul mafiei pariurilor de la noi si am si pariat la meciul cu Chiajna ca se dau peste 4 goluri.... | ||
| 6Acestea sunt divagatii menite sa manipuleze romanul si sa-i abata atentia de la "blaturi". Urmaresc regulat capionatul italian si spaniol si am vazut greseli de arbitraj mult mai grosolane decit la noi.... | ||
|
Ovidiu Blag
355 citiri |
|
Constantin Dinu
182 citiri |
|
Cristian Munteanu
131 citiri |
|
Alex Buturugeanu
130 citiri |
|
Mihai Goţiu
92 citiri |
|
Viorel Dobran
89 citiri |
|
Adrian Fetecău
59 citiri |
|
Marius Gherghe
47 citiri |
|
Alex Enăşescu
29 citiri |
|
Mircea M. Ionescu
25 citiri |
|
Ovidiu Blag
2 postari |
|
Constantin Dinu
o postare |
|
Viorel Dobran
2101 citiri |
|
Marius Gherghe
1839 citiri |
|
Ovidiu Blag
1804 citiri |
|
Mihai Goţiu
1525 citiri |
|
Constantin Dinu
786 citiri |
|
Alex Buturugeanu
693 citiri |
|
Bogdan Popovici
564 citiri |
|
Adrian Fetecău
363 citiri |
|
Cristian Munteanu
255 citiri |
|
Ionel Lespuc
137 citiri |
|
Ovidiu Blag
3 postari |
|
Viorel Dobran
2 postari |
|
Constantin Dinu
2 postari |
|
Bogdan Popovici
o postare |
|
Mihai Goţiu
o postare |
|
Alex Buturugeanu
o postare |
|
Cristian Munteanu
o postare |
© 2010 sportvox.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
[...] Text apărut şi pe SportVox [...]
2011-03-27 17:21:10 | Raporteaza
La meciul cu Cehia ,Koller a intrebat ” ce cauta Rumburacul asta pe teren ” ,Florentin Petre si a avut dreptate .
Au trecut atatia ani si Lucescu vine in nationala cu Torje!!!
Toti antrenoriinostri sunt bolnavi si nu vad tendinta de a folosi jucatori inalti .
Ce sa faca un pitic langa unul cu 20-25 cm mai sus.
In meciul cu Bosnia dincolo de 25 metri de poarta nu s-a castigat nici un duel aerian , zero absolut.
Nu a selectionat nici un specialist in lovituri libere.
Mutu si Marica nu a castigat nici un duel direct .
Cum poti fi numit atacant cand nu poti dribla un fundas ,macar o data intrun meci .
Se face selectia dupa alte criterii nu cele de performanta ,
Toata nationala a fost zero din principiu iar rezultatul a fost normal fata de cele prezentate
2011-03-27 18:53:48 | Raporteaza
Inaltimea n-are nicio legetura. Barca are de la mijloc in sus jucatori de 1,75. Iar Torje a fost unul dintre putinii care au miscat ceva cu Bosnia. Din pacate a avut mai mult un rol defensiv, de dublare a lui Rapa.
In meciul cu Bosnia Marica a castigat cateva dueluri aeriene, dar nu te-ai uitat matale la TV cand a facut-o. Probabil erai la toaleta.
Mutu e specialist in lovituri libere.
Marica a castigat duel direct, altfel nu dadea gol. Mutu la fel, a avut cateva treceri, dar a fost contolat la picioare.
De acord ca selectia se face dupa alte criterii decat cele de performanta. Problema e ca nu avem jucator roman care sa corespunda acestui criteriu. Deci… nu mai selectionam pe nimeni?
Nationala n-a fost zero din principiu, sau daca a fost, adversarii n-au stiut si ne-au lasat sa dam un gol. Rezultatul a fost normal fiindca adversarul a fost mai bun.
2011-03-28 00:07:35 | Raporteaza