feed-image

Gardoș este călăul, nu victima!

vezi toate articolele de
22 sep 2011 la 13:07 6 comentarii 1313 vizualizari.

Toată lumea se preocupă în aceste zile de viitorul lui Florin Gardoș, care tocmai l-a băgat în spital pe Cosmin Băcilă cu diagnosticul crunt de dublă fractură de tibie și peroneu. În timp ce „specialiștii” discută despre cariera internațională a lui Gardoș, Băcilă suferă pe un pat de spital cu speranța că lucrurile vor fi din nou ca înainte.

Sunt convins că stelistul n-a avut intenția de a-l „rupe” pe adversarul său și că are nevoie de sprijin pentru a trece peste acest moment. Dar nu găsindu-i-se scuze sau circumstanțe atenuante. Lui Gardoș trebuie să i se explice că a greșit și că trebuie să plătească pentru greșeala sa.

La prima judecată, Gardoș a fost suspendat 10 etape, pedeapsă pe care Steaua o consideră prea mare, iar Pandurii, prea mică. Din drama lui Băcilă s-a ajuns la un conflict între Gigi Becali și Marin Condescu, șefii celor două cluburi. Culmea este că, în toată această tevatură, cel mai lucid este Băcilă. ”Lăsați copilul să joace! Sufăr eu destul, de ce să mai sufere și el?”, a spus acesta, într-un gest aproape neînțeles de generozitate.

Cel mai probabil, suspendarea lui Gardoș va fi redusă. Prietenia dintre Gigi Becali și Daniel Florea, președintele Comisiei de Apel, își va spune cuvântul în acest caz. Dar nu asta contează, nu câte etape va sta Gardoș în afara terenului este important. Este vorba, în primul rând, de asumarea responsabilității pentru faptele comise.

După ce Bănel Nicoliță a marcat celebrul autogol pe „Santiago Bernabeu”, șefii și antrenorii de la Steaua au decis să-l pună căpitan de echipă la următorul meci! Motivația lor: face bine la moral. Este ca și când ai premia un doctor care ți-ar pune un diagnostic greșit și în loc să te faci bine te-ai trezi și mai bolnav. Nicoliță trebuia sancționat atunci, nu premiat, la fel cum, în aceste zile, Gardoș trebuie pedepsit, nu cauționat. Este singurul ajutor de care are nevoie. Doar așa va depăși acest moment: înțelegînd că este călăul, nu victima! Poate sună dur, dar ăsta este adevărul.



6 comments
  • 1

    Despre autogolul lui Banel…nu prea se dau amenzi pentru autogoluri, nici sanctiuni de genul “stai pe banca, te antrenezi cu echipa de tineret, etc.”.

    Iar in legatura cu suspendarea lui Gardos..revine vechea intrebare : ar trebui sa “stea” la fel de mult ca si cel pe care l-a accidentat ? Raspunsurile vor fi intotdeauna subiective…

  • 2

    Victime sunt amandoi…doi bieti gladiatori asmutiti unul impotriva celuilat intr-o arena batuita de spiritele malefice ale unor imparati paranoici care se cred napoleoni ai fotbalului si uita mereu ca it’s just a game,o arena semiexclusivista la care nu au acces oamenii de rand decat daca sunt abonati la o anume companie de cablu sau au acces la internet…Daca pe vremea lui Ceausescu aveam circul la liber si painea la cartela,acum este invers.
    Domnule Gheorghe nu uita ca dumneata esti comentator nu judecator,asa ca fa-ti treaba dumitale de comentator.

    celmaifrumosdribling
    2011-09-22 14:33:49 | Raporteaza
  • 3

    Atata timp cat in alte campionate, nu se iau masuri suplimentare daca nu a existat intentie, nu prea vad NORMALA o suspendare mai lunga de 1 sau 2 etape (cea pentru cartonasul rosu). Restul comentariilor pe subiect sunt derizorii si doar pt a umple timpul emisiunilor TV, Radio si mai nou si a blogurilor.

  • 4

    Pai “prietenia” asta n-are un nume? Parca se cheama trafic de influentza. S-o da becalie europarlamentar dar ar trebui sa vina cineva sa-l intrebe cat l-a costat locul 2 pe listele PRM? 150.000? 300.000?

  • 5

    Toti cei ce nu-l suporta pe Jiji Becali sau care consoneaza cu Borcea (au plans cand Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni, sar pe Gardos. Adica un criminal ca el nu are ce mai cauta in fotbal,nu moare Nationala fara el.
    Ma intreb unde a fost vehementa dumitale cand Rada l-a rupt pe Radoi sau Onofras pe Nesu, sau Semnedo pe Plesan? Pe Emegara nu mai stiu cine l-a accidentat, dar a stat cel mai mult pe tusa.
    De regula cine nu-i obiectiv, are parte de acelasi tratament exact cand il deranjeaza cel mai mult!

  • 6

    Ai dreptate cu ce ai scris in articol…

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Cînd am debutat în presă, undeva prin 1993, la Tinerama şi Ora, încă se mai folosea maşina de scris.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe SportVox

Ultimele comentarii

  • 1A doua parte ceauşescu a fost fan steaua inca din anul 1950. El şi-a dat seama ulterior ce uriaş potenţial în manipularea populaţiei o au microbiştii înrăiţi ai unei echipe de fotbal, încă de pe vremea...
  • 2Prima parte Domnu’ Dinu, nu chiar în miniatură! (precum o să vezi mai încolo în partea a doua.). Condescendenţa dumitale faţă de “greşelile” membrilor “familiei personale”, mă face să cred că sunteţi...
  • 3Shumi este favoritul meu. Adevarat ca au trecut anii peste el si ca a facut o greseala mare..... s-a retras cand era la apogeu si a facut bine dar a revenit si aici a gresit.... trebuia sa isi dea seama...
  • 4aveti dreptate;in fotbalul ROMANESC nu exista altii decat cei mai mari hoti si excroci.Persoanele cinstite si corecte sunt aruncate la gunoi;RUSINE.Cine-i borcea?becali?cum au avut legaturi cu fotbalul?mafia...
  • 5Eu m-am prins de mai multa vreme ca Borcea e capul mafiei pariurilor de la noi si am si pariat la meciul cu Chiajna ca se dau peste 4 goluri....
    nostradamus la De-aş fi Borcea…
  • 6Acestea sunt divagatii menite sa manipuleze romanul si sa-i abata atentia de la "blaturi". Urmaresc regulat capionatul italian si spaniol si am vazut greseli de arbitraj mult mai grosolane decit la noi....
Adrian Mutu Africa de Sud Anglia antrenor Barca Barcelona Becali Bosnia box Brazilia bute campionat campionatul mondial Campionatul Mondial de fotbal capello CFR Cluj Champions League Chelsea chivu CM 2010 Coreea de Nord Cupa Mondiala Dragomir Dumitru Dragomir echipa naţională Euro 2012 Europa League FIFA finala Fiorentina Forlan FRF Germania Ghencea Gică Hagi Grecia guardiola Hagi handbal ilie dumitrescu Italia liga 1 Liga I Liverpool LPF lucescu lucian bute marian iancu mihai goțiu Mircea Lucescu Mircea Sandu Mitică Dragomir mondial mondiale Mourinho nadal nationala Olanda Pele Portugalia rapid Real Madrid ronaldo Ronnie O'Sullivan Rooney Răzvan Lucescu Serbia snooker Spania SUA tenis transferuri UEFA Unirea Urziceni uruguay Vaslui Victor Piţurcă vuvuzela WC 2010 Wimbledon

© 2010 sportvox.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.