UN DAR DE LA DUMNEZEU SAU DE LA ALTCINEVA?!

Va spun din start ca am urmarit, impreuna cu familia, cu mare placere dar si cu emotii si, de ce sa n-o spun, cu patima, semifinalele masculine si finala turneului “Australian Open”. Toti trei, eu, sotia si fetita, am stat lipiti de ecranul televizorului, avand un mare favorit in persoana lui Roger Federer, iar dupa eliminarea acestuia ne-am “orientat” catre Novak Djokovic. Spectacolele oferite de cei patru magnifici actuali ai tenisului masculin (sa-i adaugam, celor deja amintiti, pe Rafael Nadal si Andy Murray!) au batut orice film de actiune cu cele mai palpitante rasturnari de situatie! Finala dintre Nole si Rafa a fost, intr-adevar, “o capodopera sau chiar un dar de la Dumnezeu!”, asa cum mi-a declarat intr-un interviu acordat postului “Radio Romania Actualitati” jurnalistul Cristian Tudor Popescu, un mare iubitor al tenisului si un practicant asiduu al acestui sport. Nu a avut cum sa nu-ti placa, oricate patimi a deslantuit si oricare ar fi fost favoritul…

Problema care se pune, facand referire si la articolul anterior “Rafa si Nole, pastilele si globulele”, este daca intr-adevar baietii astia au avut in ei o putere dumnezeiasca sa poata juca la acea intensitate incredibila timp de aproape sase ore sau totul a fost rodul unor minti diabolice din umbra. Eu as fi primul care m-as bucura daca cineva mi-ar oferi certitudinea ca doar prima varianta sta in picioare. Demersul articolelor mele este NU de a incrimina pe cineva, ci de a trage semnale de alarma si de a exprima unele indoieli pe care nu le am doar eu. Iata ce scria de curand, in “Adevarul”, Cristian Topescu: ‹‹Mai repede, mai sus, mai puternic – pasiunea pentru victorii si recorduri ii inspira pe oamenii de stiinta. In ciuda acuzatiilor de doping, de la “furnizarea” de muschi si socuri electrice pana la manipulari genetice, probabil ca nu mai exista nimic nefolosit pentru “cresterea performantelor”. Sportivul ca atlet din retorta, corpul uman ca santier, nu mai este un vis science-fiction, ci un cosmar. Biologul dr. Claude Galliers are o viziune: “S-ar putea produce un inotator cu patru maini! Experientele pe animale ne-au demonstrat ca embrionul uman poate fi adus in aceasta forma prin interventii genetice”. Pentru biolog ramane deschisa problema daca un astfel de “om” poate sa inoate intr-adevar mai repede?! Deci, omul ca personaj al filmelor de groaza. Se pune intrebarea: in spatele acestor ineptii se ascunde numai nebunia unor oameni de stiinta cu mintea bolnava? Nicidecum. Dorinta de a se lasa “maltratat”, manipulat e o realitate de neconceput. Biochimistul Robert Koor din Los Angeles afirma: “Cand in anul 1983, inaintea Campionatelor Mondiale de Atletism de la Helsinki, administrarea hormonilor de crestere inca nu era interzisa, multi clienti de-ai mei se supuneau de bunavoie unui asemenea tratament. Unul dintre ei a stabilit putin mai tarziu chiar si un record mondial!”››.

Ce-ar mai fi de adaugat? Doar ca m-ar durea sufletul ca si tenisul sa ajunga “un camp de experiente” care sa genereze castiguri din ce in ce mai mari. Si financiare, dar si de imagine… In “luptele” de la antipozi din acest ianuarie 2012 mi s-au parut ca “gladiatorii” angrenati in ele ar face orice pentru a iesi invingatori, ambitiile si orgoliile fiind deasupra gandurilor de “prosperitate” materiala. Ar fi pacat ca tenisul (un sport la care tin enorm! – a se vedea toate articolele “dedicate” acestuia…) sa intre in clubul deloc select al disciplinelor in care performantele de top nu se mai pot obtine decat daca se semneaza un pact cu diavolul… Si clubul, credeti-ma, nu e restrans deloc!

Iar celor care au postat comentarii la articolul anterior, patimasi si fara indoieli, nu le pot recomanda decat sa “intre” pe Google si sa tasteze “Nadal-doping” sau ‘Djokovic-doping” sau chiar (!) “Federer- doping” si vor gasi (vai!) multe articole, scrise NU de mine, cu intrebari legitime si multe forumuri in care multi iubitori ai tenisului isi exprima anumite “nedumeriri”… De ce ar tolera ATP-ul de mult timp o situatie de acest gen in conditiile in care, de pilda, Agassi a recunoscut public, in autobiografie, ca intr-o anumita perioada a semnat acel pact cu diavolul? Pentru ca ATP-ul este, de fapt, un “S.R.L.” pus la cale de niste “baieti destepti”, care l-au dus la o prosperitate nesperata si care nu au niciun interes sa-si elimine “lucratorii” cu un “randament” uimitor pentru o planeta intreaga. Tineri sau varstnici, in fond, toti niste copii, au nevoie de eroi de basm… Ca sa nu mai vorbim despre ceea ce s-ar intampla in cazul in care unul dintre acesti “eroi” ar fi “dovedit”! Marile firme de echipament sportiv sau de ceasuri la care ei fac reclama ar inregistra un recul inspaimantator. Si, pentru a nu se ajunge acolo, acestea ar fi in stare sa “cotizeze” serios. Unde?! Tot in conturile “baietilor destepti”. Asa ca, dragii mei, am incalecat pe-o sa si… ma opresc aici pentru ca si pe mine a inceput sa ma oboseasca aceasta poveste fara sfarsit!